Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că este firesc ca partidele să beneficieze de o excepţie de la regulă, iar conturile de campanie ale acestora să nu mai poată fi blocate, pentru că există riscul ca anumite partide să nu mai poată participa în alegeri, scrie Mediafax.”Este un demers firesc, pentru că există riscul real ca o companie, care poate să fie apropiată de un partid şi care o datorie, chiar simbolică, de recuperat de la un alt partid, să blocheze conturile partidului respectiv şi acel partid să nu intre în alegeri. Eu nu cred că este firesc lucrul acesta. Relaţiile comerciale îşi urmează cursul, pentru că sunt procese în instanţă, iar campania electorală să fie finanaţată, că oricum este finanţată din fonduri distincte. Legea finanţării partidelor politice este foarte clară şi foarte bună, foarte riguroasă şi nu cred că trebuie să existe vreun alt element care să pună sub semnul întrebării alegerile locale sau parlamentare”, a declarat Liviu Dragnea.