Oameni de ştiinţă români, dar şi străini au început deja să pună bazele primelor experimente pe care le vor face cu ajutorul celui mai puternic laser din lume, la Măgurele, scrie Mediafax. Proiectul celui mai puternic laser din lume, care se construieşte în momentul de faţă la Măgurele, este ca un "magnet" pentru cercetătorii români plecaţi de mult timp în străinătate, din cauza faptului că România nu le-a putut oferi până acum o platformă de cercetare de nivel mondial, dar şi pentru cercetători străini care vin la noi în ţară fiind atraşi de proiectul Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP).