Guvernul României intenţionează să modifice legea RCA printr-o Ordonanţă de Urgenţă, păstrând în conţinut şi propunerile făcute de patronate, susţine Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), scrie Mediafax."Din informaţiile noastre, Guvernul României are în intenţie să dea OUG pentru modificarea legii RCA şi înţelegem că s-au păstrat în conţinut şi propunerile făcute de patronate. Dacă informaţiile noastre sunt corecte, conform celor discutate în data de 3 august, Executivul ar trebui să-şi declare public intenţiile, după ce a intrat în posesia ultimului raport al ASF", se specifică într-un comunicat al COTAR.