PSD depune luni, la Camera Deputaţilor, moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei, Raluca Prună, intitulată ”Şi minciuna poate să ucidă”, preşedintele PSD Liviu Dragnea precizând că ministrul va avea ocazia să vină în Parlament pentru a explica ce a vrut să spună cu privire la penitenciare, scrie Mediafax. ”Textul moţiunii este deja redactat şi va fi depus astăzi (luni - n.r.) şi sunt toate şansele să se dezbată mâine (marţi - n.r.) şi tot mâine să se voteze în plen. (...) Declaraţiile publice pe care le-a făcut dna ministru al Justiţiei nouă ni se par foarte grave. În acest sens facem acest demers politic, de care nu cred că va ţine seama primul ministru, să depune moţiune simplă şi dna ministru are posibilitatea, dacă va dori să vină în Parlament, să poată să explice ce a vrut să spună”, a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea.