Alegeri parlamentare 2016. Numărarea voturilor va fi înregistrată audio-video după închiderea secţiilor, neîntrerupt după ora 21.00
Mediafax.ro
Activitatea în secţiile de votare la alegerile parlamentare, va fi înregistrată audio-video neîntrerupt după ora 21.00, de când se închid secţiile şi până ce toţi membrii acestora părăsesc localul, a decis miercuri Guvernul, scrie Mediafax. ''Una din măsurile şi obiectivele pe care le-am anunţat chiar de la începutul mandatului meu a fost acela de a veni cu nişte completări la măsurile tehnice care erau deja prevăzute în HG privind alegerile din 11 decembrie 2016, măsuri pe care le-am ţintit către obiectivizarea, către eliminarea oricăror posibilităţi de a avea fraudă îân partea a doua a procesului electoral, după închiderea urnelor de vot. Asta este şi raţiunea celor două măsuri pe care le-am adoptat prin HG. Prima se referă la ştampilele cu menţiunea votat şi la plicurile un nou model de plic şi un nou model de securizare a acestor ştampile'', a declarat ministrul de Interne, Dragoş Tudorache.
Comentarii