Mama poliţistului Bogdan Gigină, cel care a murit acum un an fiind în deschiderea coloanei oficiale a fostului ministru de Interne Gabriel Oprea, a rememorat ultima conversaţie avută cu fiul său, precizând că i-a transmis că îi era frică pentru că ploua, iar Bogdan i-a spus să nu îşi facă griji, scrie Mediafax."În urmă cu un an, la această oră, am vorbit cu Bogdan pentru ultima dată. Mi-a spus că nu s-a retras din teren că o va face. Eram îngrijorată pentru că ploua abundent. Mi-a răspuns doar «mamă, nu-ţi fă griji, ne auzim când mă retrag»", a fost mesajul postat de mama lui Bogdan Gigină, la un an de la decesul acestuia.Zeci de poliţişti de la Brigada Rutieră l-au comemorat joi pe Bogdan Gigină, venind cu lumânări şi flori la locul accidentului. Aceştia s-au adunat, în jurul orei 13.00, la sediul Brigăzii de unde, cu un autocar şi cu mai multe autospeciale de la Rutieră, au plecat spre Bulevardul Ştirbei Vodă, acolo unde Bogdan a murit. La crucea amenajată la locul accidentului de familia lui Bogdan Gigină un preot a ţinut o slujbă, iar poliţiştii au aprins lumânări, au adus flori şi au ţinut un moment de reculegere. La ceremonie a fost prezent şi tatăl lui Bogdan Gigină, poliţist în cadrul Brigăzii Rutiere, soţia fostului agent dar şi prieteni ai acestuia. Ulterior, aceştia au mers la mormântul lui Bogdan Gigină.