Un adolescent în vârstă de 15 ani din judeţul Arad a murit pe fondul complicaţiilor de rujeolă
Mediafax.ro
Un adolescent în vârstă de 15 ani din judeţul Arad, bolnav de rujeolă, a murit, joi, în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe, ca urmare a complicaţiilor apărute, acesta fiind al treilea caz de deces din judeţ cauzat de complicaţii ale bolii, transmite corespondentul MEDIAFAX. Adolescentul din comuna Covăsânţ, judeţul Arad, a fost internat în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad în data de 16 octombrie, la secţia ATI, din cauza stării grave în care se afla, transmite corespondentul MEDIAFAX."Este vorba despre un copil de 15 ani cu o boală congenitală de tezaurizare, deci o boală genetică, care are un defect genetic de utilizare a unor structuri ale organismului şi se depozitează nişte substanţe în creier, ficat, inimă, splină (...) deci organismul este cu o suferinţă cronică, cu tulburări de dezvoltare somatică, psihică şi fizică. A făcut rujolă, nişte verişori de-ai lui au avut rujeolă, a făcut şi el, a evoluat la domiciului timp de şapte zile, în a şaptea zi a făcut o complicaţie pulmonară, o bronhompeumonie, iar pe terenul acesta cu deficit imunologic a făcut insufiecienţă respiratorie", a declarat corespondentului MEDIAFAX şeful secţiei Pediatrie 3 din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, prof.dr. Dorin Lazăr.
Comentarii