Ministerul Sănătăţii răspunde acuzaţiilor: Tratamentul bolnavilor de hepatită nu a fost întrerupt nicio clipă
Mediafax.ro
Ministerul Sănătăţii a remis, vineri, un comunicat de presă în care arată că tratamentul cu interferon-free nu a fost întrerupt nicio clipă, aşa cum a acuzat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, iar costul tratamentului hepatitei C negociat de Guvernul Ponta este, în realitate, de 10 ori mai mare, scrie Mediafax.,,Pentru tratamentul Interferon free a fost încheiat un contract cost-volum-rezultat pentru pacienţi cu hepatită C, stadiul F4. În ultimele 10 luni, au fost identificaţi şi selectaţi conform criteriilor 5.860 de pacienţi. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a început plăţile în luna septembrie. Plăţile sunt la zi iar tratamentul pacienţilor cu hepatită nu a fost întrerupt nicio clipă. În acest moment, pentru 2.000 de pacienţi tratamentul este în curs. Decizia de a include în tratament doar un număr limitat de pacienţi aparţine guvernului Ponta”, se arată în comunicatul Ministerului Sănătăţii.
Comentarii