Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege privind violenţa în familie care instituie obligaţia agresorului de a se prezenta periodic la secţia de poliţie şi de a oferi informaţii despre noua locuinţă, dacă s-a dispus evacuarea sa, iniţiativa aparţinând fostului deputat Remus Cernea, informează Mediafax.“Principalele modificări vizează stabilirea unor norme prin care se acordă posibilitatea instanţei de a dispune măsuri de control şi prevenire a încălcării ordinului de restricţie precum: obligarea agresorului de a se prezenta periodic, la un interval de timp stabilit de instanţă, potrivit împrejurărilor, la secţia de poliţie competentă cu supravegherea respectării ordinului de protecţie şi obligarea agresorului de a da informaţii organului de poliţie cu privire la noua locuinţă, în situaţia în care prin ordinul de restricţie, s-a dispus evacuarea lui din locuinţa familiei”, potrivit proiectului de lege pentru completarea articolului 23 din Legea nr.217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.