Patriarhia Română a anunţat, marţi, prin intermediul unui comunicat de presă, că priveşte cu îngrijorare demersurile legate de eventuala oficializare a aşa-zisului „parteneriat civil”, acţiuni materializate într-un proiect de lege aflat în acest moment pe agenda Camerei Deputaţilor, scrie Mediafax. "Considerăm că instituţionalizarea unei forme alternative de familie este contrară credinţei creştine şi tradiţiei poporului român, cu posibile consecinţe grave pentru viaţa morală, familială şi socială a acestuia. Din punct de vedere creştin, dar şi constituţional, cu excepţia adopţiei şi a înrudirii de sânge, familia se naşte exclusiv prin căsătoria dintre un bărbat şi o femeie. Parteneriatul civil nu ar face decât să încurajeze concubinajul şi să deresponsabilizeze pe cei doi parteneri în detrimentul mamei şi al copilului. Mai precis, cadrul legal care protejează în mod optim „creşterea, educaţia şi instruirea copiilor” este doar familia (art. 48, al. 1 din Constituţia României)”, se arată într-un comunicat de presă al Patriarhiei, remis marţi MEDIAFAX.