Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, duminică, că a avut discuţii cu premierul Sorin Grindeanu şi cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, cu privire la modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, scrie Mediafax."În linii mari au fost câteva discuţii, dar dincolo de discuţiile noastre este o obligaţie izvorâtă din Constituţie, care nu face obiectul aprecierii cuiva. Dacă nu modificăm imediat legislaţia în acord cu deciziile CCR, efectul care este? Acela că norma declarată neconstituţională se suspendă 45 de zile, după care nu se mai aplică şi încetează efectele. (...) Ceea ce avem în vedere, ceea ce trebuie să facem de îndată este punerea în acord a unora dintre prevederile Codului penal, Codului de procedură penală, cu recentele decizii ale CCR, decizii de admitere a excepţiilor ridicate sau decizii interpretative", a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, duminică, la Realitatea TV.