Premierul Sorin Grindeanu a declarat, miercuri, la Palatul Victoria, că susţinerea investiţiilor şi creşterea volumului schimburilor comerciale între România şi Georgia reprezintă un domeniu în care există un potenţial foarte mare, dar insuficient folosit în prezent, scrie Mediafax.”Am adoptat astăzi împreună cu premierul Kvirikaşvili o Declaraţie politică - este vorba despre un document care evidenţiază un spectru larg al cooperării dintre România şi Georgia, dar şi dorinţa de a dezvolta cooperarea noastră către un nivel strategic. Sunt convins că putem lucra în acest sens, cu eforturi concertate de ambele părţi. Un obiectiv comun este susţinerea investiţiilor şi creşterea volumului schimburilor comerciale între ţările noastre – în acest domeniu există un potenţial foarte mare, insuficient folosit în acest moment”, a afirmat Sorin Grindeanu, în timpul unei declaraţii de presă pe care a susţinut-o alături de omologul său georgian, Giorgi Kvirikashvili.