Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR, şi Mihai Fifor, liderul grupului PSD din Senat, sunt la acest moment variantele PSD pentru funcţia de premier, o decizie în ce priveşte varianta finală urmând a fi luată luni, prin vot, în CExN, au precizat, vineri, pentru MEDIAFAX, surse din PSD.Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, miecuri, imediat după demiterea Guvernului Grindeanu , prin moţiune de cenzură, că are patru variante de premier ”şi domni şi doamne, din partid”. Surse din PSD au precizat, însă, vineri, că Dragnea nu are, la acest moment, decât două variante: Florin Georgescu şi Mihai Fifor.Liderul PSD a explicat, la acel moment, că va avansa mai multe variante de premier, care să fie supuse votului CExN, el adăugând: "Şi acum simt usturimea de la o singură variantă". Astfel, sursele citate au menţionat că CExN va vota una sau alta dintre cele două variante.