Angajările în administraţia publică centrală, SUSPENDATE de către Guvern până pe 31 decembrie 2017. Proiect de ordonanţă
Mediafax.ro
Guvernul vrea ca până la sfârşitul anului concursurile pentru ocuparea funcţiilor din autorităţile administraţiei publice centrale să fie suspendate, după cum reiese dintr-un proiect de ordonanţă care a intrat joi în consultare publică pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale, scrie Mediafax.Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a supus dezbaterii publice, joi, un proiect de Ordonanţă de Guvern, privind unele măsuri pentru administraţia publică centrală, care prevede, printre altele, ca până pe 31 decembrie 2017, concursurile pentru ocuparea funcţiilor din autorităţile administraţiei publice centrale să fie suspendate. Măsura va permite, susţin iniţiatorii, realizarea unei analize a organizării instituţionale şi a eficienţei utilizării resurselor umane la nivelul Guvernului, ministerelor, altor organe centrale de specialitate subordonate Guvernului sau ministerelor, inclusiv a serviciilor publice deconcentrate ale acestora, al autorităţilor administrative autonome şi instituţiilor prefectului.
Comentarii