Ancheta DNA privind afacerile preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, a fost extinsă
Mediafax.ro
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) s-au sesizat din oficiu în legătură cu alte aspecte din investigaţia Rise Project privind presupusele afaceri ale lui Liviu Dragnea, existând indicii cu privire la săvârşirea unor infracţiuni asimilate corupţiei, precizează DNA, scrie Mediafax."La data de 10 iulie 2017, procurorii anticorupţie s-au sesizat din oficiu în legătură cu alte aspecte conţinute în investigaţia jurnalistică, publicată la data de 6 iulie 2017 (altele decât cele precizate în comunicatul nr. 690/VIII/3/7 iulie 2017), existând indicii cu privire la săvârşirea unor infracţiuni asimilate corupţiei", se arată într-un răspuns al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la solicitarea MEDIAFAX.Procurorii anticorupţie mai precizează că în acest moment este începută urmărirea penală doar cu privire la faptă, “in rem” şi că această etapă nu are caracterul formulării unor acuzaţii împotriva unei persoane, ci are doar semnificaţia instituirii cadrului procesual în care se pot strânge primele probe cu privire la o anumită faptă.
Comentarii