Marijuana, 160 de kilograme, confiscată de Poliţia de frontieră, după ce a fost descoperită în rezervorul unui camion
Mediafax.ro
Aproximativ 160 kilograme de marijuana, ascunse în rezervorul unui automarfar condus de un cetăţean bulgar, au fost descoperite de echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat, conform Poliţiei de Frontieră, scrie Mediafax.Un cetăţean bulgar (Slavchev K.), în vârstă de 41 de ani, a încercat să treacă graniţa, la volanul unui automarfar înmatriculat în Bulgaria, încărcat cu profile metalice din Bulgaria pentru Slovacia.Cu ocazia controlului de frontieră, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari a observat faptul că rezervorul automarfarului prezenta urme recente de sudură, fapt pentru care au făcut un control amănunţit asupra automarfarului.Astfel, poliţiştii de frontieră au cerut sprijinul autorităţilor vamale bulgare pentru ca mijlocul de transport să fie scanat cu ajutorul aparaturii X-Ray.
Comentarii