Cum va arăta şi cât vom plăti pentru noua carte de identitate, disponibilă de anul viitor
Mediafax.ro
Noua carte de identitate va costa aproximativ 20 de euro, preţ ce va fi suportat de cetăţean, şi ar putea fi disponibilă de anul viitor, aceasta având dimensiunea unui permis auto sau a unui card bancar, potrivit informaţiilor prezentate într-o dezbatere publică ce are loc, miercuri, la sediul MAI, scrie Mediafax.În cadrul dezbaterii de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), s-a prezentat forma noii cărţi de identitate, precizându-se că nu va fi obligatorie preschimbarea, în momentul apariţiei acesteia, anticipată să aibă loc în 2018.În momentul în care cetăţeanul va opta pentru noul document cu date biometrice, acesta va prelua şi funcţiile cardului de sănătate, conform iniţiatorilor proiectului. Noua carte de identitate va fi inscripţionată faţă-verso, va conţine data naşterii şi semnătura olografă.
Comentarii