Primăria Sectorului 1 a înfiinţat noul club Rapid, urmând ca sigla, marca şi culorile societăţii aflate în faliment să fie folosite, după ce au fost închiriate la desfăşurarea licitaţiei în urma căreia le-ar putea cumpăra, a declarat pentru MEDIAFAX primarul Sectorului 1 Dan Tudorache.Potrivit organigramei, Daniel Nicular ar urma să fie preşedinte, Daniel Pancu director tehnic şi Marius Măldărăşanu antrenor, a declarat pentru MEDIAFAX primarul Sectorului 1, Dan Tudorache. De asemenea, un alt fost fotbalist al Rapidului care va face parte din noua conducere este Ovidiu Burcă.Edilul precizat că ar exista probleme în ceea ce priveşte viitoarul antrenor al echipei, Marius Măldărăşanu, existând varianta ca acesta să nu poată părăsi Astra, unde ocupă funcţia de antrenor principal al echipei a II-a.