Proiect Ministerul Justiţiei: Penitenciarele vor putea să obţină venituri în plus, prin exploatarea muncii deţinuţilor
Mediafax.ro
Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) va putea să obţină venituri în plus, prin exploatarea muncii deţinuţilor, dar şi din valorificarea produselor obţinute din activitatea proprie, potrivit unui proiect de lege lansat în dezbatere publică de Ministerul Justiţiei (MJ), scrie Mediafax.Scopul proiectului de lege este acela al detalierii tuturor surselor de venituri ale sistemului administraţiei penitenciare, pe tipuri de unităţi, conform Expunerii de motive a actului normativ.Astfel, se doreşte legiferarea mai multor venituri obţinute de unităţile penitenciare din folosirea la muncă a persoanelor private de libertate. Între acestea se numără , veniturile din prestări servicii cu deţinuţii în interiorul locului de deţinere sunt cele precum serviciile de spălătorie, reparaţii auto, preparare hrană pentru arestaţii preventiv aflaţi în arestul poliţiei, precum şi pentru persoanele private de libertate din alte unităţi ale sistemului administraţiei penitenciare. De asemenea, se face referire şi la veniturile provenite din valorificarea produselor obţinute din activitatea proprie, precum produse vegetale, produse animaliere, preparate din carne/lapte, produse de panificaţie, patiserie, mic mobilier, articole tâmplărie.
Comentarii