Câteva zeci de persoane protestează, la ora transmiterii ştirii, în faţa Palatului Parlamentului faţă de modificările aduse legilor justiţiei, informează Mediafax.

Manifestanţii au venit cu steaguri ale României şi Uniunii Europene.

Jandarmii au montat garduri metalice la marginea trotuarului care mărgineşte Parcul Izvor, acolo unde sunt demonstranţii, pentru a-i împiedica pe aceştia să ajungă pe trotuarul din jurul Palatului Parlamentului.

 

Şedinţa Comisiei pentru legile Justiţiei a fost reluată luni, de a ora 9.00, cu dezbaterea amendamentelor şi elaborarea Rapoartelor la modificările legilor justiţiei 303, 304 şi 317, urmând a se intra ulterior şi pe discuţiile privind Directiva.