Deputatul PSD Liviu Pleşoianu anunţă că va candida la prezidenţialele din 2019, indiferent de decizia colegilor, şi spune că afirmaţiile lui Liviu Dragnea, potrivit cărora ar fi o greşeală anunţarea candidatului la prezidenţiale, sunt eronate, fiind metoda care a adus doi premieri ai Sistemului, informează Mediafax.

"Vă spun că eu voi face exact ce am spus în urmă cu câteva luni. Voi candida la prezidenţialele din 2019. Când se va hotărî PSD să ţină acel Congres, membrii partidului vor decide, aşa cum este firesc. Dar indiferent de acea decizie, eu tot voi candida în 2019. (...) dragi colegi, deşi am anunţat public şi clar care este intenţia mea, voi continua şi în 2018 să nu mă întâlnesc cu nicio grupare internă. Nu mă interesează absolut deloc să obţin sprijin interesat. Nu mă interesează absolut deloc să iau parte la decizii născute în spatele vreunei cortine, în spatele oricărei cortine" , a scris Liviu Pleşoianu.

Parlamentarul îi critică pe liderul PSD, Liviu Dragnea, pe şeful Executivului, Mihai Tudose, dar şi pe colegii săi care participă la diferite întâlniri.

"Am încercat şi am reuşit în 2017 două lucruri pe care le consider foarte importante: să lupt fără preget şi fără rezerve cu Hidra care a luat această ţară ostatică de mai bine de un deceniu şi, în acelaşi timp, să nu particip la nicio întâlnire, de orice fel (chiar şi mascată în felurite chefuri), a vreunei grupări din PSD. NU mă interesează absolut deloc „jocul politic” în sensul clasicelor lupte interne pentru putere! (...) Personal, deşi nu vă ascund că primesc foarte multe mesaje de susţinere din foarte multe zone, mă încăpăţânez să mulţumesc dar să merg mai departe privind înainte doar către principiile şi idealurile mele. Utopice, neutopice, sunt lucrurile în care cred. Greşesc, nu greşesc, voi continua să merg pe aceeaşi linie ca şi până acum. Dacă PSD, în ansamblul lui, va rezona cu această linie, vom merge împreună şi vom construi împreună sensuri noi. Dacă nu, eu îmi voi vedea în continuare de drum şi nu mă voi opri...", se arată în postarea parlamentarului.