O fetiţă în vârstă de 12 ani a fost prinsă sub un tramvai, joi, în oraşul Arad, pompierii reuşind să o scoată în viaţă. Copila a fost preluată de o ambulanţă şi transportată la spital, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Accidentul a avut loc, joi, pe B-dul Revoluţiei din Arad, în faţa Teatrului Clasic, unde o fetiţă de 12 ani a fost prinsă sub un tramvai. Martorii povestesc că micuţa se juca pe telefonul mobil şi nu a observat că tramvaiul a pornit din staţie.

Din fericire, pompierii au reuşit să o scoată în viaţă de sub tramvai, fetiţa fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

 

“Minora a fost scoasă de sub tramvai în viaţă şi predată către echipajul SMURD. A fost una dintre cele mai grele şi reuşite intervenţii, care a durat aproximativ 12-15 minute, fiind implicaţi zece pompieri”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca.