În trimestrul III 2017, preţurile angro de energie electrică au crescut cel mai mult în România (+52%) şi în august au atins maximele Europei de Est (peste 90 de euro/MWh), reiese dintr-un raport al Comisiei Europene - Direcţia Generală Energie – privind evoluţia pieţelor de electricitate din UE, iinformează Mediafax.

„Pe parcursul întregului trimestru III al anului 2007, preţurile en gros de energie electrică au fost cele mai ridicate în România din întreaga regiune CEE (n.n.- Europa Centrală şi de Est), datorită în primul rând producerii de energie electrică şi nucleară inferioară celei obişnuite în ţara respectivă, chiar şi în contextul producerii de energie electrică nucleară în mod tradiţional”, se arată în raportul DG Energy.

„Comparând cu trimestrul III 2016, în al treilea trimestru al anului 2017 preţurile au crescut cel mai mult în România (52%), Slovenia şi Ungaria (ambele cu câte 41%), în timp ce Regatul Unit era singura ţară din UE în care s-a consemnat o scădere a preţurilor (-2,2%)”, se mai arată în raport.

 

Potrivit documentului, cea mai scumpă energie angro din UE se tranzacţionează în Grecia şi Portugalia (52,1 euro/MWh), urmate de Serbia (51,7 euro/MWh), Italia (51,6 euro/MWh), Ungaria (51 de euro/MWh) şi România (50,2 euro/MWh). Cea mai ieftină energie angro se găseşte în Norvegia (27,3 euro/MWh), Luxemburg şi Germania (32,7 euro/MWh), Suedia (33,6 euro/MWh) şi Danemarca (33,7 euro/MWh).