Autorităţile din judeţul Botoşani au interzis partidele de vânătoare în mai multe zone, după apariţia unui focar de pestă porcină africană în localitatea Mămăliga, aflată la circa 300 de metri de graniţa Republicii Moldova cu România, informează Mediafax.
Autorităţile din judeţul Botoşani au decis, miercuri, interzicerea, pe o perioadă de 30 de zile, a partidelor de vânătoare pe fondurile aflate pe raza localităţilor Horodişte, Eşanca, Bajura, Conceşti, Cuza Vodă, Păltiniş, Slobozia, Cuzlău şi Darabani, după ce în Republica Moldova, la 300 de metri de graniţa cu România, a fost descoperit un focar de pestă porcină africană.
“Facem apel la proprietarii de porcine să nu rişte nimic, iar în momentul în care observă la animale simptomele bolii să anunţe de urgenţă medicii veterinari. În egală măsură, facem apel la cei care tranzitează punctele de trecere a frontierei să se supună controalelor şi să nu încerce să aducă în ţară produse de carne care nu au fost testate anterior. Nu facem nicio economie în acest fel, ci riscăm sănătatea animalelor din gospodării”, a anunţat prefectul judeţului Botoşani, Dan Şlincu, într-un comunicat.
Directorul adjunct al DSVSA, Ovidiu Airimiţoaie, spune că există un fenomen de migrare a turmelor de mistreţi peste graniţă şi a solicitat autorităţilor, dar şi localnicilor, să anunţe dacă îi depistează în apropierea gospodăriilor.
Comentarii