Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a ajuns, luni, la Parchetul General, unde a fost chemat de procurori pentru a da declaraţii într-o cauza privind lucrări finanţate cu fonduri europene, reclamantul susţinând că primăria nu deţinea autorizaţie pentru efectuarea acestora, spun surse judiciare, citate de Mediafax.Sursele citate precizează că este vorba despre o cauză în care procurorii verifică modalitatea în care firma Tel Drum ar fi realizat lucrări fără autorizaţie pe o stradă din Craiova, investiţia provenind din fonduri europene.Dosarul a fost deschis ca urmare a unei sesizări a Inspectoratului de Stat în Construcţii, inspectorii constatând că unele lucrări ar fi fost construite fără autorizaţie. Cercetările se desfăşoară in rem.