Un bărbat din București a murit, luni, după ce s-a înecat în mare în zona Eforie Nord, fiind al doilea caz de acest fel petrecut anul acesta pe litoralul românesc. În zonă nu sunt salvamari, bărbatul fiind scos la mal de oamenii prezenți pe plajă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Incidentul s-a petrecut luni după-amiaza în zona hotelului Europa din stațiunea Eforie Nord.

Deși marea este agitată din cauza vântului, care suflă cu putere pe litoral, iar apa este rece în această perioadă, cu temperaturi sub 20 de grade, doi bărbați au intrat să se scalde și au fost luați de valuri. Zona respectivă nu are, în prezent, salvamari, iar în ajutorul celor doi au sărit alte persoane aflate pe plajă.

Unul dintre bărbați a fost adus la mal în siguranță, dar cel de-al doilea a fost scos din valuri inconștient.

La locul incidentului au ajuns imediat cadrele medicale de la Ambulanța din Constanța dar în ciuda manevrele de resuscitare executate, bărbatul, care are 43 de ani și este din București, nu a putut fi salvat.

Este al doilea deces petrecut prin înec sezonul acesta pe litoralul românesc după ce, în urmă cu aproximativ două săptămâni, un militar a murit pe o plajă din Constanța.