MAE a transmis, miercuri, referitor la respingerea proiectului de Acord Brexit în Parlament, că așteaptă din partea Guvernului britanic propuneri concrete cu privire la pașii de urmat, precizând că retragerea UK din UE este o prioritate pentru România care deține Președinția Consiliului UE.„Ministerul Afacerilor Externe regretă rezultatul votului desfășurat marți seară, 15 ianuarie 2019, în Camera Comunelor din Parlamentul britanic cu privire la Acordul de retragere a Regatului Unit din UE și Declarația politică privind cadrul relațiilor viitoare. Respectăm procedurile interne ale Marii Britanii și sperăm că dezbaterea politică din Marea Britanie pe tema Brexit va permite identificarea unei soluții politice care să întrunească susținerea majorității deputaților britanici. În acest sens, așteptăm propuneri concrete din partea Guvernului britanic cu privire la pașii de urmat și acțiunile pe care le are în vedere în perioada următoare”, precizează reprezentanții MAE, într-un comunicat de presă remis, miercuri, MEDIAFAX.Ministerul a adăugat că retragerea UK din Uniunea Europeană este o prioritate majoră a Guvernului român, din perspectiva finalizării procesului în mandatul de șase luni al Președinției Consiliului UE.„Procesul de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană reprezintă o prioritate majoră pe agenda Guvernului României, în special din perspectiva finalizării acestuia pe durata Președinției României la Consiliul Uniunii Europene. Considerăm că Acordul de retragere oferă un fundament juridic solid pentru ieșirea Marii Britanii din UE și limitează consecințele negative generate de Brexit, oferind certitudine cetățenilor europeni din Regatul Unit, dar și mediului de afaceri”, a completat sursa citată.Pentru a avea o abordare unitară cu privire la această problemă, România, în calitate de Președinție a Consiliul UE, comunică perment cu celelalte instituții și state membre.„Pe tot parcursul procesului de negociere, UE27 a dovedit constant deschidere pentru identificarea unei soluții acceptabile pentru ambele părți. În calitate de Președinție a Consiliului Uniunii Europene, România menține un dialog constant cu celelalte instituții și state membre, în vederea conturării unei abordări unitare, în conformitate cu orientările Consiliului European și cu principiile agreate la nivelul UE27. Totodată, Președinția României la Consiliul Uniunii Europene va urmări cu prioritate adoptarea accelerată a tuturor propunerilor legislative necesare, astfel încât UE27 să fie pregătită la data retragerii Marii Britanii”, a conchis sursa menționată.Camera Comunelor a respins, marţi seară, proiectul de Acord Brexit negociat de Guvernul Theresa May cu liderii Uniunii Europene, amplicând criza politică.În favoarea Acordului privind ieşirea Marii Britanii din UE (Brexit) au votat 202 membri ai Camerei Comunelor, iar 432 s-au pronunţat împotrivă, informează postul Sky News şi cotidianul The Guardian.Premierul Theresa May avertizase că acest document reprezintă singura variantă de acord Brexit.În contextul actualei crize politice, se conturează următoarele posibilităţi: renegocierea acordului actual, producerea Brexit fără niciun acord privind viitoarea relaţie bilaterală, convocarea alegerilor parlamentare anticipate în Marea Britanie, organizarea unui nou referendum privind apartenenţa ţării la Uniunea Europeană sau renunţarea la Brexit.