Marius Militaru, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, a reacționat la ironiile de pe Facebook la adresa mesajului instituției cu prilejul zilei lui Eminescu, și a precizat că unele au fost reușite, ceea ce îi confirmă că românii sunt creativi, însă a condamnat trendul de a critica orice.„După ce am văzut și citit întreaga sarabandă de ironii la adresa unei postări făcute pe pagina de socializare a institutuției în care lucrez (și acum vă rog să-mi scuzați postarea subiectivă), m-am gândit astăzi la Patul lui Procust. Știu deja sau intuiesc, o să spuneți că sunt jandarm, eventual analfabet și că n-are rost să fac pe deșteptul, din moment ce pumnii mei minte n-are! Este acel pat îngust în care, dacă ai neșansa să nimerești, și mai grav, să nu încapi în el, se taie din tine fără milă, ca să respecți tiparul. Vrem tipare, cu orice preț! Dacă nu respecți tiparul va fi rău. Trebuie să fii neapărat în trend. Trebuie să critici, orice, dar să critici cu multă abnegație. Un tipar a cărui concizie, din păcate, impune și o doză mare radicalism, care de cele mai multe ori exclude nuanțele. Pentru cei care astăzi au trimis mesaje pe pagina de socializare, au ironizat, au creat, au făcut catrene, unele foarte reușite, îmi confirmă încă o data, că românii sunt oameni spirituali, inteligenți și creativi. Mă bucur să știu că activitatea noastră este urmărită de astfel de oameni. Pentru încheiere, aș apela tot la Eminescu...“de aproape două mii de ani ni se predică să ne iubim, iar noi ne sfâșiem”, a scris Marius Militaru, pe pagina de Facebook.Precizările vin după ce Jandarmeria Română a fost ironizată pe Facebook, marți, după ce instituția a transmis un mesaj de ziua lui Mihai Eminescu. Internauții au răspuns cu mesaje care fac trimitere la versurile poetului, dar în care Jandarmeria este ironizată pentru abuzuri.„Un ceai nu e doar o licoare caldă, care te încălzește în zilele geroase, ci devine hrană pentru suflet atunci când ai alături oameni frumoși și pe Eminescu în gând”, a scris, luni, Jandarmeria Română pe Facebook.La scurt timp, internauții au „bombordat” pagina cu mesaje care fac trimitere la poeziile lui Mihai Eminescu, dar care sunt, de fapt, ironii la adresa Jandarmieriei, după evenimentele din 10 agust 2018.Unul dintre mesajele care are cele mai multe aprecieri și reacții sună astfel:„pe lângă stâlpii fără soț adesea ai trecut te-au bătut jandarmii toți de nu te-am cunoscut”Un alt internaut a făcut valuri cu următoarele „versuri”:„ce te legeni, hipstere, cu luminițe și pe vânt ia, că te pun la pământ”.„O, rămâi, rămâi în dubă,Te-am gazat atât de mult,Ale tale coaste toate, Numai eu știu să le rup”, este mesajul care are în prezent sute de aprecieri.De asemenea, internauții s-au mai jucat și cu versurile poeziei „Somnoroase păsărele”:„Somnoroase batraneleLa biserica se aduna,Vin jandarmii, dau in eleNoapte buna”.