PNL le solicită președinților celor două Camere ale Parlamentului să convoace sesiune parlamentară extraordinară pentru a modifica sau abroga Legea recursului compensatoriu, a anunțat miercuri Ludovic Orban. Liderul PNL solicită de asemenea ocuparea posturilor vacante din cadrul Poliției.„Viața, integritatea fizică și proprietatea privată a fiecărui cetățean au fost puse în pericol de Guvernul PSD-ALDE, care a eliberat peste 11 mii de deținuți înainte de termen fără niciun fel de măsură de reintegrare socială a acestora, fără să ia nicio măsură privitoare la posibilitatea de a asigura pentru acești deținuți o formă de ținere sub supraveghere. Există cazuri grave de omoruri, violentă, violuri care s-au petrecut în ultima perioadă. Răspunderea exclusivă pentru această situație dramatică este actualul Guvern care guvernează pentru infractori și este împotrivă cetățenilor care respectă legea. Datorită gravității situației nu putem aștepta săptămâni să se găsească o soluție. Solicităm convocarea de urgență a unei sesiuni extraordinare parlamentare. Le solicit celor doi președinți, nu lui Călin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea pentru că sunt plecați în concediu, dar și-au delegat atribuțiile lui Florin Iordache și Claudiu Manda. Așadar solicităm să convoace sesiune parlamentară extraordinară de urgență în care să fie ori amendată această lege, fie chiar abrogarea în integralitate a acestei legi”, a declarat Ludovic Orban, în cadrul unei conferințe de presă.PNL solicită, de asemenea, Executivului să prezinte măsurile pe care le va lua în privința deținuților eliberați din închisoare înainte de termen, prin această lege, care au recidivat: „Solicităm de urgență pentru toți cei care au fost eliberați Guvernul trebuie să prezinte public măsurile pe care le ia”.Liderul PNL a adăugat că Guvernul trebuie să rezololve de urgență ocuparea posturilor vacante din cadrul poliției, în urma pensionării anticipate a mai multor polițiști.„De asemenea solicităm de urgență ocuparea posturilor vacante din poliție. Datorită prostitiei Guvernului care a modificat Legea Pensiilor și a permis pensionarea anticipată a mii de polițiști, poliția nu mai are posibilitatea de a apăra dreptul cetățeanului. Aceste lucruri trebuie rezolvate de urgență”, a conchis Ludovic Orban.Și președintele Klaus Iohannis a cerut miercuri Guvernului României o analiză urgentă și soluții legate de recursul compensatoriu, susținând că nimeni nu trebuie să se teamă și siguranța cetățeanului român nu este negociabilă."Recursului compensatoriu. Foarte mulți au observat și discutat în emisiuni despre delicvenți care au fost mai repede eliberați mai devreme în baza recursului compensatoriu, fiindcă închisorile din România sunt proaste. Această chestiune a fost posibilă în baza unei legi care e în vigoare. Trebuie să spun clar și răspicat siguranța cetățeanului român nu este negociabilă, așadar trebuie să tragem câteva concluzii și să venim cu măsuri pentru care românul să nu stea cu teamă că un delicvent vine peste el", a declarat Klaus Iohannis.Premierul Viorica Dăncilă a declarat că recursul compensatoriu a fost inițiat de guvernul Cioloș, fiind o decizie ”neinspirată”. Premierul are miercuri, de la ora 12.00, o întâlnire cu ministrul Justiției, Tudorel Toader, pentru a analiza efectele acestuia și pentru a lua o decizie în acest sens.Reacțiile vin după ce mai multe cazuri de violență înregistrate în ultima perioadă au avut ca autori persoane ieșite mai devreme din închisoare în baza recursului compensatoriu.Printre acestea se află cazul de la Galați, unde o persoană în vârstă a fost bătută și jefuită de un tânăr care a beneficiat de recursul compensatoriu. Un alt caz este cel de la Mediaș, unde un om a fost omorât cu 11 lovituri de cuțit de către 3 agresori, unul dintre ei ieșind mai devreme de după gratii în baza aceluiași recurs.Administraţia Naţională a Penitenciarelor anunţă, referitor la eliberările datorate recursului compensatoriu, că, în perioada 2014-2018, dintr-un total de 14.402 deţinuţi care au beneficiat de prevederile legii, 11.851 au fost eliberaţi condiţionat, iar restul de 2.551 au fost eliberaţi la termen.Legea recursului compensatoriu a intrat în vigoare la 19 octombrie 2017 şi, potrivit acesteia, deţinuţii care au stat în condiţii improprii beneficiază de şase zile libere la fiecare 30 de zile executate. În prima zi în care Legea recursului compensatoriu a intrat în vigoare, au fost eliberaţi 529 de deţinuţi.