O tânără de 24 de ani, din Sibiu, diagnosticată cu meningită, se află în moarte cerebrală, părinții cerând anchete pentru a stabili dacă ambulanța a intervenit cu întârziere pentru a duce fata de la Spitalul Militar la Spitalul de Urgență din Sibiu, dar și privind intervenția medicilor.Potrivit reprezentanților Spitalului Clinic Județean de Urgență, tânăra ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe în 4 ianuarie, la ora 19.46, de la Urgența Spitalului Militar Sibiu, fiind diagnosticată cu meningită.„Pacienta a fost internată direct în cadrul Secției Clinice Anestezie – Terapie Intensivă, ca pacient al Secției Clinice Boli Infecțioase. Ulterior au fost respectate toate protocoalele medicale, iar tratamentul administrat a fost unul corect. Din nefericire, evoluția bolii a fost una galopantă, starea pacientei s-a agravat, iar în data de 6 ianuarie, ora 22.30, a fost declarată moartea cerebrală. În această situație, un pacient este decedat din punct de vedere medico-legal”, a spus Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.Părinții fetei au declarat presei că ambulanța a ajuns târziu pentru a o prelua de la Spitalul Militar și s-a pierdut timp prețios.Purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Sibiu, Liliana Blaga, admite o întârziere a autospecialei, dar spune că, inițial, cazul nu părea foarte grav.„Solicitarea a venit pe 112 din partea Spitalului Militar Sibiu la ora 17.54, pentru o pacientă de 24 de ani cu cefalee, amețeli și suspiciune de meningită. Nu a fost prezentat cazul ca fiind unul critic, iar la momentul respectiv ambulanțele erau în teren pentru a asigura urgența în prespital. La ora 19.18 s-a revenit cu apelul pe 112 și s-a comunicat că starea tinerei s-a agravat și că ar fi nevoie de ambulanță cu medic, iar în patru minute echipajul nostru a ajuns și a fost transferată la UPU Sibiu cu diagnosticul de suspiciune meningită. Când a fost preluată, aceasta era confuză, agitată, cu febră și cefalee”, a spus Blaga.De asemenea, părinții fetei cer anchetă și la spital, fiind de părere că fiica lor ar fi putut fi salvată dacă medicii ar fi acceptat o transfuzie de sânge.În fața acuzațiilor, reprezentanții Spitalului spun că „nu mai există activitate cerebrală (...) moartea cerebrală nu trebuie confundată cu starea comatoasă”.„Pacienta se află într-o stare ireversibilă, este conectată la aparate, iar funcțiile cardio-respiratorii sunt susținute în mod artificial, întrucât nu există activitate cerebrală. Reflexele prezentate de pacientă sunt reflexe spinale, care pot rămâne neafectate. Precizăm totodată că moartea cerebrală nu trebuie confundată cu starea comatoasă”, au arătat reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.