Irina Begu (72 WTA) s-a calificat, miercuri, în turul doi al turneului International de la Budapesta, întorcând soarta partidei cu reprezentanta Germaniei, Mona Barthel (80 WTA) de la set şi 0-2, pentru a se impune în final cu 3-6, 6-4, 6-2.

Un singur break a făcut diferenţa în primul set. Cu procentaje similare la frecvenţa primului serviciu, Mona Barthel a speculat un start ratat de game patru al Irinei. Chiar dacă în primă fază românca a revenit de la 0-40, sportiva din Germania a obţinut break-ul, la a patra oportunitate, acesta fiind, de altfel, singur game al manşei ajuns la egalitate şi cu oportunităţi de break.

Barthel a condus cu 2-0 şi în setul doi, însă Begu a răspuns prompt cu serie de trei game-uri, iar apoi a făcut diferenţa la 4-5, când nemţoaica a servit sub presiunea scorului.

Ajunsă mai des la fileu, Barthel a avut prima şansă de câştiga pe retur în decisiv, însă Irina a anulat trei mingi de break în game-ul al cincilea şi apoi s-a impus la retur. Românca a încheiat partida cu un nou break, după două ore şi 7 minute de luptă.

În optimi, Irina o va înfrunta pe Evgeniya Rodina (158 WTA), învingătoare cu 6-1, 6-2 în faţa lucky-loser-ului Viktoriya Rodina.

Irina Begu este a doua româncă în optimile turneului de la Budapesta. Sorana Cîrstea va juca în această seară, de la ora 20:00, împotriva favoritei 4 a tabloului de simplu, Alexandra Krunic (Serbia). Begu şi Cîrstea se pot întâlni în semifinale.