Ministerul Mediului propune Comisiei Europene proiecte în valoare de peste 3 miliarde de euro, pentru perioada de programare 2021-2027, viitoarele investiții vizând, în special, gestionarea deșeurilor, calitatea aerului și biodiversitatea.

„Programul investițional din fonduri europene propus de către Ministerul Mediului, pentru perioada de finanțare 2021-2027, însumează aproximativ 3 miliarde de euro. (...) Viitoarele investiții vizează, în special, sectorul gestionării deșeurilor, calitatea aerului și biodiversitatea”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Mediului,

Potrivit sursei citate, România a propus partenerilor europeni un amplu program de investiții ce vizează viitorul exercițiu financiar: infrastructură de colectare separată, sisteme inteligente pentru implementarea principiului „plătește pentru cât arunci”, modernizarea infrastructurii de sortare a deșeurilor, investiții în biodigestoare anaerobe pentru producția de GNC (gaz natural comprimat), investiții în autogunoiere care să funcționeze cu GNC și în sisteme de producere a combustibililor alternativi.

„Scopul nostru trebuie să fie implementarea economiei circulare, adică reintroducerea deșeurilor în fluxul economic, iar cantitatea depozitată să tindă spre zero. Este o măsură care ajută deopotrivă la protejarea mediului și oferă un impuls asupra economiei, mai ales în privința producerii combustibililor alternativi”, a afirmat secretarul de stat Iulian Stana, care a participat miercuri, la cea de a doua reuniune România-Comisia Europeană privind elaborarea documentelor de programe pentru investițiile din fondurile europene 2021-2027.

În ceea ce privește îmbunătățirea calității aerului, au fost propuse investiții pentru trecerea în domeniul rezidențial a centralelor de apartament, care funcționează pe lemn sau cărbune, la termocentrale care să funcționeze pe gaz sau pe curent.

Un alt domeniu aflat pe agenda reuniunii experților români cu reprezentanții Comisiei Europene a fost biodiversitatea.

„Au fost propuse investiții în ariile protejate care fac parte din Rețeaua Natura 2000, în infrastructura verde la nivel urban și în Rezervația Biosferei Delta Dunării. Absorbția cât mai multor fonduri europene, prin transpunerea lor în proiecte, atât la nivelul Ministerului Mediului, cât și la nivel privat sunt considerate esențiale pentru dezvoltarea infrastructurii de mediu”, mai arată comunicatul.

Finanțările provenite din fondurile europene susțin dezvoltarea României și în același timp, prin investițiile în domeniul mediului, țara va reuși să lupte împotriva poluării, a schimbărilor climatice și să gestioneze mult mai eficient problema deșeurilor prin introducerea principiilor economiei circulare, a completat Iulian Stana.