Nikos Toska, adjunct al ministrului Apărării de la Atena, susţine că există indicii și semne că incendiile devastatoare de vegetaţie din Grecia au fost declanșate intenţionat, informează site-ul agenţiei Dpa, citat de Mediafax.
"Există indicii care ne conduc către această idee", a declarat oficialul grec, care a adăugat: "Nu sunt doar indicaţii, ci semne, de incendiere premeditată".
Toate incendiile care reprezentau o ameninţare pentru comunităţi au fost stinse până joi după-amiază, au informat autorităţile din Grecia.
Potrivit imaginilor filmate din satelit, câteva incendii la vest de Atena au izbucnit la o diferenţă foarte mică de timp.
Incendiile de la est de Atena au cauzat cel puţin 80 de decese, răspândirea incendiilor fiind favorizată de vântul puternic și temperaturile ridicate.
Autorităţile au transmis că aproximativ 30 de persoane sunt în continuare date dispărute și au solicitat rudelor persoanelor dispărute să vină la morga orașului Atena pentru a ajuta la identificarea victimelor.
Primarul satului Penteli, aflat în apropierea localităţilor afectate, a declarat că incendiile ar fi putut izbucni de la scântei produse în urma prăbușirii unei linii de înaltă tensiune.