La Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” - Sala de Artă „Elena Greculesi” vor fi anunțați vineri, 13 mai, de la ora 10:00, câștigătorii Festivalului Interjudețean de Poezie „Ion Cozmei”, ediția a IV-a. Componența juriului din acest an a fost: Theodor Codreanu - președinte - critic și istoric literar, prozator, filosof al culturii și civilizației, Adrian Dinu Rachieru - membru - profesor universitar, critic literar, eseist și prozator, Vasile Spiridon - membru - profesor universitar dr., scriitor, critic, eseist, Mihaela Grădinariu – membru - profesoară, poetă, eseistă și Viorica Petrovici - membru - profesoară, poetă, eseistă.

„Vă așteptăm pe toți cei ce iubesc frumosul și jertfa întru spiritul sacru al poeziei și în sanctuarul restaurării memoriei oamenilor valoroși care mai sunt pe pământ sau în țara poeților din cer. Lucrările trimise, pentru această ediție, de către concurenți din multe județe ale țării (Constanța, Vaslui, Tulcea, București, Botoșani, Dâmbovița, Suceava etc.) au fost jurizate. Juriul a fost ales dintre membri ai Uniunii Scriitorilor din România, desemnat să stabilească ce candidați la gloria literară sunt mai valoroși în acest an”, a transmis scriitorul Ioan Manole.

Organizatorii festivalului sunt Centrul Cultural „Bucovina”, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava și Inspectoratul Școlar Județean Suceava, cu sprijinul Consiliului Județean Suceava. Se vor acorda premii în bani: Marele Premiu „Ion Cozmei” - 1.500 de lei; Premiul I - 800 de lei; Premiul II - 600 de lei; Premiul III - 400 de lei. Vor fi acordate și premii ale unor reviste literare, edituri, instituții de cultură, fundații. Scriitorul Ioan Manole a mai spus că Festivalul Interjudețean de Poezie „Ion Cozmei” (ce a luat ființă în anul 2018) devine, încet-încet, „o sărbătoare a poeziei tinere, a elevilor, a profesorilor ce scriu și trăiesc în sanctuarul poeziei și un loc de pelerinaj pentru admiratori și iubitori de literatură română, mari poeți ai timpului lor, scriitori, oameni de cultură, artiști, manageri de instituții culturale, dar și a noilor generații de literați care promit în aceste timpuri extrem de confuze pentru opțiunile noilor generații”.