Doi copii, unul de 6 şi unul de 11 ani, au provocat fără să vrea un puternic incendiu, după ce s-au jucat cu chibrituri şi au aprins mai mulţi baloţi de fân. Sâmbăta trecută, în jurul orei 12.00, pompierii de la Detaşamentul Rădăuţi au fost alertaţi de un incendiu izbucnit în comuna Burla, pe proprietatea unei femei, Rodica L.

Pompierii de la Rădăuţi, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Milişăuţi, au intervenit la faţa locului cu trei autospeciale. Incendiul a pus probleme deoarece se manifesta la un depozit de furaje, unde erau mari cantităţi de fân, condiţii în care flăcările s-au extins cu repeziciune.

„La sosirea echipajelor ardea un depozit de furaje în aer liber, existând pericolulde propagare la casa de locuit şi la anexe, care se aflau la aproximativ 5 metri distanţă de focar”, a descris intervenţia plutonierul adjutant Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al pompierilor militari suceveni.

Incendiul a mistuit circa 12 tone de baloţi de fân, însă din fericire nu s-a extins şi la locuinţă.

Ulterior, din declaraţii şi investigaţii a rezultat că un băiat de 11 ani, fiul femeii, şi o nepoată, o fată de 6 ani, s-au jucat cu chibrituri pe care le-au aprins în imediata apropiere a locului în care erau depozitați baloții de fân. Proprietara le-a declarat poliţiştilor că nu are duşmani şi nici suspiciuni cu privire la cum s-a produs incendiul şi este convinsă că totul a plecat de la joaca nevinovată, dar periculoasă a copiilor.