În cadrul programului ”Şcoala altfel”, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava s-au desfăşurat o serie de activităţi educative dedicate împlinirii a 140 de ani de la naşterea scriitoarei Elena Farago, susţinute de elevi şi profesori ai Şcolii Gimnaziale Vereşti.

Aceştia au pregătit pentru data de 28 martie un program literar-artistic inspirat din opera poetei comemorate, program ce a inclus recitarea de poezii, interpretarea de cântece şi expoziţie de desene realizate de elevii din învăţământul primar.

Circa 60 de elevi, de la clasa pregătitoare la clasa a IV-a, au participat la activitate, mulţi dintre ei vizitând, în premieră, biblioteca din centrul municipiului.

A fost un bun prilej pentru ca bibliotecara Lăcrămiora Cocuz să facă o scurtă prezentare a instituţiei, îndemnându-i, totodată, pe cei mici să se aplece asupra cărţilor şi lecturii. De asemenea, aceasta i-a invitat pe elevi în secţia bibliotecii special dedicată lor, pentru o serie de activităţi adaptate vârstei lor.

Evenimentul de miercuri se înscrie în cadrul proiectului educaţional “Biblioteca – o lume a cărţilor”, desfăşurat la nivelul anului şcolar 2017-2018, iniţiat şi coordonat de prof. înv. primar Elena Butnariu, împreună cu directoarea prof. Sanda Mariana Turturean, prof. înv. primar Mariana Pamparău, Alina Maria Mazilu şi Mirela Maria Gavriliuc.

”Trăind într-o lume în care pe zi ce trece modernismul tehnologiei pare să acapareze cât mai mult din preocupările zilnice ale noilor generaţii, părinţi şi copii deopotrivă, modernism în seama căruia se atribuie de cele mai multe ori însuşi actul educativ, se reiterează necesitatea adevăratului educator care să călăuzească paşii învăţăceilor către minunata lume a cărţii, supusă parcă unui proces de îmbătrânire şi ignoranţă totală.Copilul din fire se naşte curios de lume şi nerăbdător de a se orienta în ea, iar, după cum preciza criticul literar George Călinescu (1899-1965), <literatura îl încântă tocmai pentru că îi satisface această pornire>”, au precizat organizatorii. Urmând acest principiu, învăţătoarele Elena Butnariu, Mariana Pamparău, Liliana Albu, Alina Mazilu, Carmen Hulubaş, Mirela Gavriliuc, Roberta  Rotaru, de la Şcoala Gimnazială Vereşti, şi-au stabilit ca obiectiv prioritar educarea elevilor în sensul receptării adevăratelor valori culturale, stimularea interesului învăţăceilor pentru lectură şi formarea competenţelor de lectură în vederea asigurării succesului şcolar.

Activitatea se doreşte a fi un impuls nu numai pentru şcolari, dar şi pentru părinţii acestora, în vederea redescoperirii dragostei faţă de tot ceea ce înseamnă cultură şi patrimoniu naţional.