Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind reglementarea activităţii de telemuncă, anunţă Administraţia Prezidenţială, citată de Mediafax.
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, anunţase că adoptarea proiectului de lege privind reglementarea activităţii de telemuncă permite oricărei persoane care lucrează pe calculator să facă acest lucru de acasă, precizând că ITM poate face verificari la domiciliu.
„Practic, orice persoană care lucrează de pe calculator poate să o facă de acum înainte de acasă. Este pontat ca orice altă persoană care ar fi la serviciu, are contractul introdus în Revisal, are toate drepturile ca orice salariat, doar că lucrează de acasă”, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, la finalul lunii februarie, în Parlament.
Ministrul Muncii a afirmat că ITM poate să verifice dacă se respectă normele de securitate în muncă, precizând că „domiciliul se transformă într-un fel de birou”.
Comentarii