O tentativă de omor petrecută înainte de sărbătorile de Crăciun la Fălticeni este tratată extrem de lejer de poliţişti şi de procurori, de mai bine de trei săptămâni nefiind luată nici o măsură faţă de vreun suspect.  În acest timp, agentul de pază înjunghiat de mai multe ori se chinuieşte să-şi revină, fiind încă internat la Spitalul Judeţean Suceava, în urma unor complicaţii apărute la un organ vital.

Cazul este preluat de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, care este suveran în acest dosar de tentativă de omor. Această lipsă de reacţie este greu de explicat, având în vedere că imediat după agresiune poliţişti i-au identificat pe cei implicaţi în altercaţie, iar imagini video care surprind atacul au circulat şi în spaţiul public. Și mai grav, se pare că cei implicaţi în agresiune ar fi deja plecaţi din ţară, fapt logic având în vedere că nu s-a luat vreo măsură faţă de ei.

 

Pus la pământ şi lovit de trei tineri. Cel puţin unul avea cuţit

Grava agresiune s-a petrecut în noaptea de 21 spre 22 decembrie 2019, în jurul orei 2.30 din noapte, în faţa barului 4U din Fălticeni.

Din informaţiile noastre, în afara localului s-au încăierat două grupuri de tineri, unul din Mălini şi unul din Fălticeni, iar un angajat al firmei de pază RPG, Denis Viorel H., în vârstă de 21 de ani, care era de serviciu în interiorul barului, a intervenit.

În conflict, agentul de pază a fost trântit la pământ de un tânăr care i-a sărit în spate şi apoi a fost înjunghiat de mai multe ori. Pe imagini se vede cum agentul este lovit de trei dintre tineri. Cel puţin în cazul unuia dintre ei se observă că a lovit cu cuţitul. Agresiunea a fost extrem de gravă, martorii trăgându-l pe agentul de pază în interiorul barului, unde acesta a sângerat abundent.

Tânărul de 21 de ani a ajuns la Spitalul Fălticeni, de unde a fost transferat la Spitalul Judeţean Suceava. Leziunile suferite de agentul de pază sunt grave, medicii estimând preliminar că are nevoie de 30-35 de zile de îngrijiri medicale. Aceste evaluări medicale nu sunt definitive şi urmează a fi reconsiderate.

Iniţial, poliţiştii au deschis dosar penal pentru infracţiunile de „loviri sau alte violenţe”, ,,tulburarea ordinii şi liniştii publice” şi ,,portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”. A fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, având în vedere că în cauză era limpede că este vorba de o tentativă de omor.

 

Șeful agentului de pază: „Copilul acesta are şi el nişte părinţi care se întreabă cine va face dreptate, dacă îi va băga cineva în seamă”

Contactat de Monitorul de Suceava, Cristinel Onofrei, directorul pe zona Fălticeni al RPG, ne-a declarat că tânărul este încă în spital, după ce a suferit complicaţii serioase, iar starea de nemulţumire faţă de anchetatori este generală:

„Nu ştim absolut nimic despre anchetă şi mai ales de ce autorul sau autorii nu sunt după gratii. Au fost reţinuţi în arest şoferi fără permis sau băuţi, iar în acest caz nu s-a făcut nimic. Copilul acesta are şi el nişte părinţi care se întreabă cine va face dreptate, dacă îi va băga cineva în seamă. Ne temem că autorii vor scăpa, la Mălini se ştie că cei care au fost la scandal au plecat din ţară”.

 

Date oficiale: faptă încadrată la tentativă de omor şi nici un suspect

Pentru a încerca să lămurim cât de cât acest caz am solicitat câteva precizări de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, care coordonează ancheta prin procurorul criminalist de caz.

Vinerea trecută, în dosar nu se întâmplase nimic notabil:

„În cauza penală respectivă se efectuează urmărirea penală în rem, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor. În fapt, la data de 22 decembrie 2019, persoane necunoscute au aplicat persoanei vătămate multiple lovituri cu cuţitul, în diferite zone, inclusiv zone  vitale ale corpului persoanei vătămate, care a suferit leziuni traumatice ce au fost de natură a-i pune viaţa în primejdie. Până în prezent, în cauza penală menţionată nici o persoană nu are calitatea de suspect”, ne-a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. Acest răspuns sec este totuşi elocvent dintr-un punct de vedere: ancheta a bătut pasul pe loc, din motive pe care nu le cunoaştem. Repetăm, nu vorbim de un caz în care o persoană este înjunghiată de autori necunoscuţi, ci de o agresiune petrecută într-un loc public, cu martori de faţă, cu imagini de pe camere de supraveghere şi cu date destul de certe despre cei care au participat la încăierare. Mai trebuie stabilit doar care din ei a comis tentativa de omor, însă asta era mai simplu de făcut imediat după agresiune.