Rezultatul testelor pentru coronavirus efectuate tânărului care a fost suspect, marți, de infecție cu coronavirus, izolat la Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, a fost negativ. Anunțul a  fost făcut de purtătorul de cuvânt al instituției medicale, dr. Mircea Macovei, ieri, în cadrul unei conferințe de presă. „Chiar acum am primit rezultatele testului pentru noul coronavirus la pacientul reținut, ieri, în cadrul secției Boli infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Suceava, acestea sunt negative, deci se infirmă infecția cu coronavirus”, a declarat dr. Macovei.

La rândul său, medicul-șef al secției Boli infecțioase din cadrul spitalului, dr. Monica Terteliu, a declarat că pacientul este un adolescent în vârstă de 16 ani, care s-a prezentat în ziua precedentă la spital, „cu istoric de călătorie în Italia, în zonele care au fost descrise cu cazuri”, și cu simptome respiratorii. Dr. Terteliu a precizat că băiatul face parte dintr-un grup de 25 de persoane din Mironu, care în cursul zilei de marți s-a prezentat la spital. Aici toți cei 25 de oameni au declarat că s-au întors pe cale terestră din zonele Lombardia și Veneto, unde au fost cazuri de infecție cu coronavirus.

„În ultimele zile au fost numeroase prezentări de pacienți asimptomatici, care au dorit doar să obțină informații și să fie consultați din cauza acestei temeri, că ar fi putut contracta în Italia coronavirus. În cursul zilei de marți s-au prezentat la spital 30 de pacienți, iar în ziua precedentă, luni, au fost șase, toți cu istoric de călătorie în Italia, în zonele afectate. Un caz de ieri (n.r. - marți) a fost reținut, este vorba despre băiatul de 16 ani, care avea istoric de călătorie în zonele afectate și avea și simptome respiratorii, febră, dureri în gât, disfonie, tuse. Atunci s-a aplicat protocolul specific: având în vedere contextul epidemiologic, istoricul de călătorie și prezența simptomelor s-a ridicat suspiciunea de infecție cu coronavirus, motiv pentru care s-au trimis probe la centrul regional Iași. Probele au ieșit negative. Același protocol s-a aplicat și la cazul de alaltăieri”, a declarat dr. Terteliu.

Medicul a mai spus că pacienții trebuie să completeze pe propria răspundere un chestionar și, în funcție de ce declară, sunt îndrumați fie spre izolarea la domiciliu, dacă nu prezintă simptome, fie către secția de boli infecțioase, pentru consult, în cazul în care prezintă simptome. Dr. Monica Terteliu a subliniat că în cazul pacientului cu simptome acesta trebuie internat și izolat în spitalul în care se prezintă și se trimit doar probe la centrul regional.

 

Informații contradictorii despre aceleași evenimente

Celelalte persoane care vin din regiunile Lombardia și Veneto vor intra în izolare voluntară la domiciliu, atât ele, cât și familiile lor, timp de 14 zile, la sosirea în România.

Ceea ce intrigă este faptul că exact în ziua în care 25 de oameni din Mironu au declarat la spital că s-au întors în ultimele zile din regiunile Lombardia și Veneto, cu focare de coronavirus, Prefectura Suceava informa printr-un comunicat că la Mironu au fost identificate 14 persoane care au revenit din Italia, și nu din zonele afectate, ci din Ferara - 10 persoane și Foggia, 4 persoane, care nu se află în lista oficială raportată de autoritățile italiene privind zonele carantinate sau afectate de infecția cu coronavirus și se află la mare distanță de focarele de boală, la peste 200 și respectiv peste 700 de kilometri. Comunicatul Prefecturii a venit în urma unor verificări generate de declarații de presă ale primarului din Valea Moldovei, Constantin Moroșan, și a unei informări scrise de la directorul școlii din Valea Moldovei, Mihai Fedorovici, către DSP Suceava și primăria din comună, că 300 de romi din Mironu ar fi venit acasă din Italia, din zonele afectate, fără a declara real regiunea din care s-au întors. Ulterior, atât primarul, cât și directorul școlii nu au mai recunoscut ce au declarat inițial și au acuzat presa, în ciuda faptului că există și documente scrise.

Precizăm că la ora transmiterii acestei știri nu există nici un caz de carantină în Suceava, dar sunt 96 de persoane monitorizate la domiciliu.