Valul patru al pandemiei de coronavirus se manifestă mai puternic chiar decât   în etapele precedente, în ciuda faptului că acum se știu mai multe despre măsurile de prevenție a răspândirii bolii.

În data de 14 octombrie, conform cifrelor oficiale comunicate de DSP Prefecturii Suceava, la nivelul județului sunt înregistrate 3.388 de cazuri de Covid-19 în evoluție, rata de infectare fiind de 4.33 cazuri la mia de locuitori.

Pe lângă aceștia, 2288 de persoane se află în carantină, din care 39 intrate în ultimele 24 de ore.

De asemenea, în izolare, în afara celor aflate în spital, se află 3300 de persoane, din care 161 intrate în ultimele 24 de ore.    

Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ-teritoriale, din cele 114 localități, una nu are niciun caz în evoluție, două au câte un caz în evoluție, 14 au sub cinci cazuri în evoluție, 26 au sub zece cazuri în evoluție, iar 71 au peste zece cazuri în evoluție.

Practic, din cele 114 localități ale județului Suceava, 53 se află în “zona roșie”, cu incidențe de peste 3 la mia de locuitori, iar alte zeci se află în “zona galbenă”, unele chiar foarte aproape de încadrarea la nivelul superior de gravitate a răspândirii virusului.

Recordul îmbolnăvirilor de COVID este la Pojorâta, cu o incidență de 15,42 la mia de locuitori.

În municipiul Suceava rata îmbolnăvirilor a ajuns la 7.26 la mia de locuitori, cu 947 de cazuri active de COVID-19.

Gura Humorului are o incidență a răspândirii virusului de 7,84 la mia de locuitori, cu 152 de cazuri active de coronavirus.

În ultimele 24 de ore în județul Suceava  au fost testate 1903 persoane, din care 278 s-au dovedit pozitive.

Pe teritoriul României, 122.331 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 16.153 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 59.649 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 188 de persoane.