Un puternic incendiu izbucnit marți seară la Bălăceana a lăsat dezastru în gospodăria în care locuiau doi tineri, cei doi copii mici ai acestora, dar și părinții bărbatului. Alarma s-a dat în jurul orei 20.30, iar focul pornit de la șura din gospodăria familiei Floria s-a extins în scurt timp și la acoperișul casei, o locuință nouă ridicată cu multă trudă de tânăra familie care are doi copii mici.

La ora la care s-a dat alarma de incendiu acasă erau doar părinții tatălui celor doi copii.

Cei doi oameni care erau acasă au fost alertați de vecini cu privire la faptul că ieșea fum din interiorul șurei. În scurt timp, până la sosirea pompierilor, din șură s-au văzut deja flăcări.

Pompierii de la Suceava s-au deplasat la locul incendiului cu trei autospeciale cu apă. Focul se manifesta deja la acoperișul casei mari, obiectivul salvatorilor fiind de a-l opri la acest nivel.

 În urma producerii incendiului au ars în totalitate anexa tip șură, grajdul și a fost afectat acoperișul și mansarda casei. După cum se vede și în imagini, casa este afectată serios la întreaga structură. 

Doar bucătăria de vară a familiei și un autoturism din curte au scăpat din calea flăcărilor. Bucătăria de vară va fi probabil locuința din următoarea perioadă a șase suflete.  

Cauza probabilă a producerii incendiului stabilită de pompieri este un scurtcircuit la un cablu electric defect.

”Familia surorii mele, Cătălina Floria și Florin Floria, a fost greu încercată astăzi după ce un incendiu a mistuit casa construită cu multă truda în comuna Bălăceana.

Știu că foarte mulți dintre voi sunteți de mare ajutor și vă rog din suflet să îi ajutați să își construiască un nou cămin pentru cei doi copilași mici, Iustina și Nectarie.

Din puținul și munca voastră, vă rog să ajutați o familie bună. Dar din dar se face Rai”, este mesajul care circulă pe rețelele de socializare, îndreptat în special spre comunitatea din Bălăceana.