În cadrul Campaniei „Porți deschise în comunitate”, organizată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava, în ultima zi din mai a avut loc o acțiune care a reunit familiile și copiiisuceveni care „s-au găsit” prin adopție. Astfel, 17 copii, împreună cu părinții lor, au marcat „Ziua Adopției” (2 iunie) în avans și s-au întâlnit cu toții la
spațiul de joacă ,,Tomiță” din cartierul Obcini, pus la dispoziție, gratuit, de președinta Asociației „A iubi, a dărui”, Alina Nădejde. Mesajul pe care familiile care au adoptat acești copii îl transmit celor care doresc să le urmeze exemplul, dar nu s-au decis încă, este următorul: „Să fii fericit nu înseamnă că totul e perfect, ci înseamnă că te-ai decis să vezi dincolo de imperfecțiuni!”

Inițiativa de a marca Ziua Națională a adopției s-a născut în anul 2014 și este menită să celebreze familiile care au dorit să ofere șansa unor copii care nu au avut parte de iubire parentală și de un mediu propice pentru dezvoltarea lor psihică, fizică și spirituală să crească într-o familie. Când se vorbește despre adopție, cel mai potrivit este un citat al lui Bill Wilson, care spune ,,Pentru restul lumii ești doar o persoană, dar pentru o persoană (un copil) poți fi lumea însăși” și cel mai bun exemplu pentru a întări aceste vorbe sunt copiii adoptați de pe profilul public. „Urmând îndemnul colegilor de la ANPDCA, care ne-au recomandat promovarea adopției copiilor de pe profilul public, familiilor care doresc să adopte, anul acesta am serbat Ziua națională a adopției celebrând curajul și deschiderea părinților care au devenit <Lumea> unui copil adoptabil de pe site-ul copiilor greu adoptabil sau pe scurt de pe profilul public”, au spus reprezentanții DGASPC Suceava.

Dacă în anul 2020 doar două familii au adoptat copii de pe profilul public, în anul 2021 au fost 7. Anul trecut, odată cu modificările survenite în legea adopției, numărul lor a crescut la 15, iar în acest an sunt 10 familii care au luat copii în încredințare în vederea adopției sau sunt în perioada de potrivire practică cu copii de pe profilul public. „Sunt familiile care au dat la o parte criteriile impuse de ei sau de imaginea copilului ideal și au mărit grupa de vârstă, au trecut peste etnie, au adoptat trei frați, dar cel mai important au acceptat poveștile copiilor în cele mai multe cazuri, nu simple, de natură medicală sau emoțională, poveste care pentru cei care doresc să adopte un copil mic nu este luată în calcul, deși ea există”, a explicat șef birou Adopții și Postadopții Gabriela-Elena Prundel.