O nouă cale ferată îngustă pentru Mocănița Huțulca de la Moldovița a fost construită și va fi dată în exploatare anul viitor. Începând cu sărbătoarea Paștelui 2024, linia de peste 5 km lungime va face legătura între Mănăstirea Moldovița, aflată în apropierea Gării Vatra Moldoviței, și Gara Moldovița, de unde traseul pleacă mai departe pe Valea Moldoviței, până la Argel. Cele două tronsoane care înfrățesc comunele Moldovița și Vatra Moldoviței vor avea o circulație corelată a trenulețelor, pentru ca turiștii să poată parcurge fără timpi de așteptare întregul traseu din zona Bucovinei. Pentru reducerea poluării și menținerea prețurilor atractive la Mocăniță, micile locomotive cu abur vor fi modificate pe combustibil lichid începând cu noul sezon din primăvară.

 

 

Un parcurs pitoresc de peste 5 km va lega Mănăstirea Moldovița de vechiul traseu al Mocăniței

Sâmbătă, 16 decembrie, un trenuleț pornit din Moldovița a parcurs pentru prima dată noul traseu până la Mănăstirea Moldovița, printr-o pitorească zonă de pe malul râului Moldovița. Traseul a fost adaptat la dimensiunea de 760 mm pe vechiul traseu de cale ferată cu ecartament normal, care a aparținut CFR. Chiar dacă linia e practicabilă deja, logistica care trebuie adaptată noilor condiții a făcut ca aceasta să poată intra în folosință primăvara viitoare, în perioada Sărbătorii Pascale de la începutul lunii mai. Am vorbit cu Georg Hocevar, administratorul ansamblului Mocăniței, despre organizarea viitorului transport în zonă: ”Știm exact cum vom face. Vor fi practic două Mocănițe, una pe o linie care face legătura între Moldovița și Mănăstirea Moldovița din comuna Vatra Moldoviței, cu o lungime de peste 5 km și o durată de parcurs de circa 25 de minute, și o altă linie care merge de la Moldovița spre Argel, spre poiana noastră festivă cu produse tradiționale, unde parcursul de 12 km va fi efectuat într-o oră. Programele de circulație vor fi corelate între cele două linii, astfel ca orice turist care vrea să meargă de la Mănăstirea Moldovița spre Moldovița să aibă legătură imediată mai departe spre Argel și invers, pentru cei care coboară pe traseul lung spre Moldovița, să aibă legătură spre Mănăstirea Moldovița.”

Fanii Mocăniței Huțulca vor avea astfel posibilitatea de a parcurge ambele trasee. În urma discuțiilor avute cu reprezentanții Mănăstirii Moldovița, este posibil ca prețul biletului pentru traseul scurt între Vatra Moldoviței și Moldovița să cuprindă vizita la Mănăstirea Moldovița din Vatra Moldoviței și o vizită la Muzeul Vânătorilor (Cinegetic) din Moldovița.

Patru locomotive cu abur funcționale vor asigura tracțiunea pe aceste pitorești trasee de cale ferată îngustă (760 mm), alături de 12 vagoane de iarnă închise și încălzite cu sobe și alte 15 vagoane de vară, deschise. Pentru linia spre Mănăstirea Moldovița a fost adusă special din Norvegia o locomotivă diesel, care va face transport între intervalele normale de legătură pe acei pitorești 5 km de linie de pe malul râului Moldovița, în sistem push-pull și cu vagoane moderne, asigurând nu doar o atracție turistică, ci și un mijloc de transport pentru turiști care vor să se miște fără mașină prin Bucovina.

 

Trecerea locomotivelor cu abur pe combustibil lichid, pentru poluare redusă și prețuri accesibile

Chiar dacă expertizele arată că poluarea produsă de locomotivele cu abur care folosesc combustibil solid, lemn și cărbune, este minimă, există inconveniente și condiții actuale care i-au făcut pe cei care conduc Mocănița Huțulca de la Moldovița să propună unele modificări importante pentru perioada următoare.

”Au fost cel puțin trei motive care ne-au determinat schimbarea tipului de combustibil la locomotivele noastre. După începutul războiului în Ucraina, prețul cărbunelui adus de noi din Polonia a crescut de trei ori. Acest fapt ar însemna o creștere abruptă a prețului biletului la trenulețele noastre, ceea ce nu putem face, pentru că noi vrem ca Mocănița din Moldovița să rămână accesibilă pentru toate nivelurile sociale. Alte două motive le constituie permanentele reclamații primite de la riveranii acestei linii și de la turiști, privind funinginea care iese din locomotive la arderea combustibilului solid și care le poluează gospodăriile din zonă și le afectează hainele. Sunt turiști care vin la Mocăniță și nu cunosc farmecul unei plimbări cu trenul de epocă, fiind deranjați de funinginea de pe coșul locomotivei. O Mocăniță rămâne totuși un mijloc de transport înapoiat, iar tu venind aici ca turist poți retrăi momente ale trecutului. Din păcate unii nu vor să înțeleagă acest lucru, dând și recenzii negative pe internet”, ne-a spus Georg Hocevar, proprietarul Mocăniței.

Aceste motive au determinat conducerea Mocăniței să treacă la această soluție mai puțin poluantă, cu combustibil lichid. Au găsit un partener în America care dispune de ingineria acestor modificări, iar inginerul Wolf Fengler a venit în aceste zile de la firma FMW din SUA pentru a le arăta ce trebuie să facă. Locomotiva denumită ”Nelu Popescu”, pentru comemorarea astfel a celui mai renumit și popular mecanic de locomotivă împreună cu care proprietarul Georg Hocevar a construit această cale ferată, va fi prima care după sezonul de Crăciun va pleca la atelierul din Criștior, pentru a fi modificată pe combustibil lichid. Pentru modificări au fost identificate mai multe tipuri de carburanți lichizi, de la motorină la motorină ecologică sau păcură. Wolf Fengler, inginer FMW, ne-a declarat: ”Există o tendință generală de schimbare a tracțiunii cu cărbune la toate aceste locomotive cu abur de epocă. Nu numai în Europa, ci și în Statele Unite ale Americii și pe întreg mapamondul, se vrea modificarea acestora pe combustibil lichid, după ce prețul cărbunelui a crescut mult în ultima perioadă. Am ajuns aici, la Moldovița, tocmai pentru a le împărtăși experiența noastră în efectuarea unor astfel de lucrări, care vor începe în curând.” Marian Iosif este maistru mecanic la  S C Calea Ferată Îngustă din Brad, Hunedoara și ne vorbește despre beneficiile acestor schimbări: ”În primul rând este mai ecologic, fum mai puțin și lipsă de poluare. În al doilea rând costurile sunt mai reduse, după ce prețul cărbunelui pe care îl aduceam pentru tracțiune din import a crescut de câteva ori în ultima perioadă. Încercăm în același timp să folosim motorină ecologică în locul lemnului și al cărbunelui, iar modificările vor începe pe rând, la toate locomotivele, în perioada următoare. Acest lucru va ușura și munca mecanicilor, care vor face mai ușor foc și presiune, reglajele fiind făcute prin dozarea făcută din robineți. Sperăm ca aceste modificări să aducă, inclusiv și la Mocăniță, o încadrare în normele Euro în privința poluării.”

Construită în patru etape, linia de cale ferată îngustă Moldovița-Argel a fost redeschisă în 2005 de Georg Hocevar cu primii 3,6 km. A urmat apoi etapa deschiderii până la kilometrul 6,5 în anul 2009, iar doi ani mai târziu a fost prelungită până la 10,5 km. În anul 2013 traseul Mocăniței Huțulca a fost prelungit până la Argel, atingând 12 km de linie. Profilul liniei nu este însă constant astăzi, iar trecerile de la vechiul profil de 13,5 kg/m la profilele mari reprezintă surse de probleme tehnice. De aceea pentru anul viitor aceste probleme se vor remediate, prin înlocuirea ultimilor tronsoane de șină veche cu șină de cale ferată cu un profil de peste 20 kg/m.

După deschiderea noului tronson vom putea vorbi deja despre Ansamblul Mocănița Huțulca de la Moldovița–Vatra Moldoviței, care va oferi împreună cu Mănăstirea Moldovița și muzeele din zonă atracții turistice de neratat.