Una dintre cele mai căutate zone pentru plimbare și relaxare în centrul Sucevei, primăvara și vara, este Parcul Șipote, cu aleile care duc spre Cetate. Numai că de multe ori curățenia lasă de dorit, ca și starea aleilor și a treptelor, care s-au degradat în timp.

Tocmai de aceea, în cursul zilei de luni, 15 aprilie,  Parcul Șipote a fost igienizat printr-o acțiune organizată la inițiativa Primăriei Suceava, împreună cu Direcția Silvică, la care au participat peste 100 de persoane.

Prezent la acțiune, viceprimarul Lucian Harșovschi a subliniat faptul că pentru a fi curățenie nu este de ajuns doar să se facă, ci să și fie menținută.

„Această acțiune de curățenie se repetă în fiecare an, primăvara și ori de câte ori este nevoie. Revin cu rugămintea către suceveni de a păstra curățenia făcută. Efortul trebuie să fie unul comun, întrucât doar împreună putem menține orașul curat”, a spus Lucian Harșovschi.
Referitor la proiectul de amenajare a Parcului Șipote,așteptat de mulți suceveni,calendarul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est arată că linia de finanțare va fi deschisă din iunie până în decembrie 2024.

„Noi vom fi pregătiți să depunem printre primii proiectul pe Prioritatea 3 – O regiune durabilă, prietenoasă cu mediul. Așa cum am mai precizat, parcul își va păstra întru totul titulatura de “inima verde a orașului”, întrucât pe toată suprafața de teren se vor face doar construcții ușoare. Nu va fi vorba de dezvoltări imobiliare, iar intervenția realizată nu va putea depăși ca suprafață construită 10% din suprafața totală a Parcului Șipote”, a adăugat Lucian Harșovschi, care coordonează și departamentul de fonduri europene din cadrul Primăriei Suceava.

Transformarea Parcului dendrologic Șipote în zonă de agrement se va face cu respectarea unor reguli foarte stricte impuse de legea prin care s-a făcut transferul pădurii parc către administrația locală, în urmă cu trei ani și jumătate.