Cea mai mare felină din Europa, râsul, un prădător foarte discret, a fost surprinsă în imagini inedite pe un drum din cadrul Ocolului Silvic Broșteni – județul Suceava. Mai exact, în timpul unei hârjoneli – o luptă de măsurare a forțelor, protagoniști fiind două exemplare tinere de râs. Imaginile au fost surprinse de silvicultorul Constantin Cazac, la OS Vatra Dornei din cadrul Direcției Silvice Suceava.

Imaginile sunt spectaculoase și valoroase în condițiile în care râsul este un prădător foarte discret, rar văzut în libertate. Trăiește în libertate circa 17 ani, iar prezența acestuia este un indicator al unui ecosistem sănătos și echilibrat.

Râșii se deplasează fără zgomot și atacă prada pe neașteptate, putând face salturi mari. Au auzul și mirosul foarte fine și au o vedere foarte bună, inclusiv nocturnă, când de multe ori ies la vânătoare, fiind vânători solitari.

Direcția Silvică Suceava administrează, prin intermediul celor 24 de ocoale silvice, peste 270 de mii de hectare de păduri de stat.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare de păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion de hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate.

Toate pădurile proprietatea publică a statului dețin certificarea managementului forestier în standard internațional.