Individul care a băgat spaima în mai multe persoane care locuiesc în zona Căminului Social de la Grupul Școlar Suceava și-a aflat marți pedeapsa finală. Ioan Ghimiș, de 51 de ani, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice. Pentru prima faptă procesul nu a mai avut loc după ce victima, Tiberiu Dafin, și-a retras plângerea. Pentru tulburarea liniștii și ordinii publice, Ioan Ghimiș a fost condamnat la 1.500 de lei amendă penală (corespunzătoare unui număr de 150 de zile-amendă, înmulţit cu suma de 10 lei pe zi de amendă). În cazul neexecutării cu rea-credinţă, în tot sau în parte, a pedepsei cu amenda penală, numărul zilelor-amendă neexecutate se vor înlocui cu un număr corespunzător de zile de închisoare. Soluția de marți a fost pronunțată de Curtea de Apel Suceava, care nu a făcut decât să mențină ceea ce au decis magistrații de la Judecătoria Suceava.
Incidentul a avut loc în luna iunie a anului trecut, când un tânăr de 21 de ani, Tiberiu Dafin, a reclamat că Ioan Ghimiș a aruncat spre el cu un obiect înțepător, după cum se vede pe imaginile video surprinse de un martor ocular. Ghimiș era în stare avansată de ebrietate și a provocat un scandal monstru. Atacat, tânărul de 21 de ani a aruncat și el cu un par spre Ghimiș. Unii martori oculari susțin că Ioan Ghimiș avea asupra sa și un topor. În acest sens martorii au făcut și câteva fotografii. O femeie a depus și ea reclamație la Poliție și spune că îi este teamă să mai iasă din locuința socială atunci când Ioan Ghimiș este în stare de ebrietate.
Polițiștii ajunși la fața locului nu au găsit inițial obiectul tăietor asupra lui Ghimiș, însă s-au autosesizat în baza imaginilor surprinse de martori.
Ioan Ghimiș nu este la primele ieșiri de acest gen. Acesta este condamnat cu suspendare, cu termen de încercare de doi ani, într-un caz în care victimă a fost o femeie. Tot după o ceartă, Ioan Ghimiș a devenit agresiv, tăind-o pe femeie la o mână, cu un cuțit.
Același Ghimiș mai este trimis în judecată într-un dosar de loviri sau alte violențe aflat pe rolul Judecătoriei Suceava în care părți vătămate sunt trei dintre vecinii său de la o altă locuință socială din același cămin.
Ioan Ghimiș are de mulți ani invaliditate (lipsa unui picior, înlocuit cu o proteză) și este și bolnav, iar mulți suceveni de bine i-au sărit în multe rânduri în ajutor. Din păcate, acesta pare a avea mari probleme de comportament după ce consumă alcool.
Comentarii