Elevii claselor a II-a, a IV-a și a VI-a vor susține, în această lună, o serie de evaluări organizate pentru a surprinde stadiul de pregătire al fiecărui elev, evoluția lui, dacă și unde sunt probleme la nivel de școală sau de clasă.
Primii testați sunt elevii claselor a II-a, care susțin probele pe 13, 14 mai (Limbă și comunicare, scris și citit) și 16 mai (Matematică și Științe ale naturii). La nivelul județului Suceava, circa 7.200 de elevi din clasele a II-a sunt așteptați la evaluări.
Ministerul Educației precizează că evaluarea la clasa a II-a este prima testare în cadrul căreia copilul este expus unor subiecte făcute de altcineva decât cadrul didactic cu care este obișnuit. Un alt obiectiv al evaluărilor este de a-i obișnui pe copii cu condițiile de examen.
Cât privește elevii de clasa a IV-a, calendarul evaluărilor este următorul: 21 mai – Limba română, 22 mai – Matematică. La școlile din județ sunt înregistrați aproape 6.900 de elevi de clasa a IV-a.
La clasa a VI-a, proba la Limbă și comunicare este programată pe 28 mai, iar cea la Matematică și științe ale naturii pe 29 mai.
Circa 6.900 de elevi sunt în clasa a VI-a, în județ. Durata alocată rezolvării este de 30 de minute pentru fiecare test administrat (clasa a II-a), respectiv de 60 de minute pentru fiecare test administrat (clasele a IV-a și a VI-a).
Testele pentru evaluarea națională au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaționale, iar nivelul de dificultate este mediu. Rezultatele obținute nu se trec în catalog și nu sunt făcute publice, ci au rolul de a verifica stadiului competențelor evaluate. Totodată, se va ști în ce măsură elevul și-a însușit elementele de bază specifice vârstei, insistându-se, ulterior, pe corectarea eventualelor dificultăți. Rezultatele evaluării se transmit părinților elevilor și vor fi puse în portofoliul educațional al elevului.
Testele sunt corectate în cadrul unității de învățământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate.
Comentarii