Liceul cu Program Sportiv (LPS) Suceava a întocmit un proiect care are în vedere extinderea spațiului educațional prin mansardarea corpului principal al instituției, investiție care ar suplimenta clădirea cu șapte noi săli de clasă.
Investiția are ca argument creșterea numărului de elevi, reprezentanții unității susținând că doar în ultimii patru ani populația școlară a crescut cu circa 200 de școlari.
Ciprian Anton, directorul LPS Suceava, a arătat că studiul de fezabilitate este gata, obținerea autorizațiilor și finanțarea proiectului fiind următorii pași care urmează să fie demarați.
„Va fi încă un etaj, construit cu structură medalică așa cum au fost mansardate și alte școli din municipiu”, a punctate Anton.
Acesta a mai arătat că liceul școlarizează elevi de la ciclul primar și până la liceu, adresabilitatea elevilor a crescut, însă instituția nu poate asigura spații pentru suplimentarea numărului de clase.
„La admiterea de anul trecut, am avut 286 de copii înscriși pe 120 de locuri, a fost concurență. Deci cerere există, dar nu o putem onora”, a mai punctat Anton.
Acesta a mai admis că din cauza lipsei de spațiu, cabinetele școlii sunt folosite pe post de clase.
Comentarii