Trei personalități de marcă, intelectuali, au fost prezenți la Suceava, unde, în fața unei numeroase asistențe, la Casa de Cultură a Sindicatelor, au ținut prelegeri și au discutat despre drumul european al României, despre provocări, riscuri și au răspuns la întrebările publicului. Cele trei personalități sunt Teodor Baconschi, Adrian Papahagi și Sever Voinescu, care au susținut conferința ”Identitate românească în comunitatea europeană”, eveniment organizat de Institutul de Studii Populare (ISP), fundaţia oficială a Partidului Naţional Liberal și membru afiliat al Wilfried Martens Center for European Studies (WMCES), fundația oficială a Partidului Popular European (PPE). Astfel, fiecare din cei trei invitați de onoare a susținut teme extrem de importante. Astfel, Teodor Baconschi, un expert în politică internațională, a vorbit despre Ucraina, despre provocările care ar putea fi și cum ar trebui să se raporteze România la acestea, Sever Voinescu a vorbit despre misiunea liderilor și despre respectarea promisiunilor, iar Adrian Papahagi a vorbit despre liberalism, despre liberalismul înțeles greșit, despre libertinaj și despre liberalism și responsabilitate.
La eveniment au fost prezenți președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, primarul municipiului, Ioan Lungu, viceprimarul Lucian Harșovschi, parlamentarii Ioan Balan și Bogdan Gheorghiu. Gazda evenimentului, Gheorghe Flutur, le-a mulțumit invitaților pentru pledoaria de înaltă ținută academică privind liberalismul, riscurile egalitarismului și populismului.
Gheorghe Flutur a atras atenția în discursul său asupra temelor care se discută azi în UE, teme care ar trebui temperate, precum consumul de făină de insecte sau de greieri, anomalia privind interzicerea creșterii vitelor, pentru că ar polua. „Sunt teme care alimentează extremismul și sunt folosite ca sperietoare în drumul spre Europa. Aceste teme trebuie explicitate; unele dintre ele sunt utopice, iar Europa trebuie să revină cu picioarele pe pământ, mai mult la valorile creștin-democrate și la valorile liberale însoțite de responsabilitate și nu de libertinaj”, a încheiat Gheorghe Flutur.
Comentarii