Președintele PNL Suceava și al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, s-a întâlnit, la primele ore ale dimineții zilei de marți, cu cetățenii prezenți în piața de la Gura Humorului. Gheorghe Flutur a dat mâna cu mii de oameni, alături de șeful administrației județene fiind și primarul orașului Gura Humorului, Marius Ursaciuc, senatorul Daniel Cadariu și vicepreședintele PNL Gheorghe Niță.

„M-am întâlnit cu mii de oameni astăzi, la Gura Humorului, la târg. Atitudinea lor în ceea ce privește opțiunea de vot pentru alegerile locale din 9 iunie 2024 este foarte îmbucurătoare. Ceea ce este important este că oamenii știu cui se datorează lucrările din localitățile lor, știu marile proiecte care urmează. Foarte mulți dintre ei nu așteptau să le ceri un vot, ci spuneau că se bazează pe noi să ne continuăm munca. Această atitudine am întâlnit-o și în piața din Rădăuți, și la Câmpulung Moldovenesc, și la Vatra Dornei și sunt convins că e generală în județul Suceava. Evident că mai sunt și așteptări, dar șantierele din județul Suceava din ultimii ani sunt foarte bine percepute de oameni, ca o implicare totală a administrației liberale”, a spus Flutur.

El a subliniat faptul că oamenii vin cu foarte multe exemple de succes, fie din Frasin, Ostra, Stulpicani, fie de la Câmpulung Moldovenesc, Mănăstirea Humorului sau Moara. „Cred că cea mai eficientă formă de a discuta cu oamenii este aceasta, directă, față în față, în care îți spun problemele. Humorenii sunt îngrijorați de traficul rutier aglomerat, mai ales în weekend și în sezonul estival și solicită construirea variantei ocolitoare cât mai repede. Humorenii au nevoie de locuri de muncă și sunt conștienți că autostrada le va aduce locuri de muncă. Fiind la mine acasă, discuțiile au fost și mai concrete, pe nume, pe străzi, pe cartiere, pe probleme personale. Sunt cele mai calde discuții, dar care presupun și responsabilitate mai mare. Pentru mine, răspunsul la 24 de ani de politică l-am primit mai mult ca oricând astăzi, la întâlnirea cu humorenii, și a fost scurt și la obiect: <Mulțumim, domnule Flutur!>”, a transmis șeful administrației județene.

 

Comandat de O.J. P.N.L.  Suceava

Executat SC Interpress SRL

CMF: 21240015, Tiraj 2.210